luni, 17 noiembrie 2014 0 comentarii

Bravo, Traiane

Ieri a fost organizat al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Știu. Sunt foarte perspicace. Dar nu voi scrie despre asta. Deja e prea mult. Peste tot. Nu înțeleg foarte bine ce s-a întâmplat sau, mai bine spus, cum s-a întâmplat, dar nici nu voi mai insista pe subiect. Singura concluzie la care am ajuns în urma evenimentelor din ultimii câțiva ani, culminând cu decizia poporului suveran și liber de a perpetua sistemul profund maladiv al deceniului ce se-apropie de final, e că ne merităm soarta și că merităm cam tot ce-am și pățit. Totuși, înainte de a îngropa subiectul și de a-l lăsa în voia judecății exhaustive a istoriei, am o nelămurire la care pontiștii, pe de-o parte, și iohanniștii (imposibil să nu găsesc vreunul pe net), pe de alta, ar putea să-mi răspundă: Cum să-l votezi pe Ponta? Cum să-l votezi pe Iohannis? Înțeleg perfect votul anti-Ponta sau anti-Iohannis, dar cel în favoarea vreunuia dintre candidați rămâne o enigmă pentru mine.
Articolul e scurt nu din lipsă de inspirație, ci, mai mult, din cauză că nu găsesc încă explicația rațională pentru rezultatul de aseară. Poate nici nu există.


P.S. Bravo, Traiane, ai luat și-al treilea mandat!
duminică, 4 mai 2014 0 comentarii

Odi ergo sum

Da, într-adevăr, a trecut ceva timp de la ultima mea postare. Știu foarte bine asta. Am decis într-o primă instanță benevol, apoi, mânat de o continuă lipsă de inspirație, să iau o pauză din a mai scrie, într-o încercare necesară de a-mi face o oarecare ordine-n gânduri. Degeaba. Nu numai că s-a dovedit a fi o tentativă inutilă întrucât nu și-a atins deloc țelul declarat, ci și una, gândind retrospectiv, ce nu m-a făcut decât să mă adâncesc și mai rău în neliniștile sufletești, poate specifice vârstei, de care n-am să vă vorbesc, încercând să vă scutesc de-o smiorcăială plictisitoare ce s-ar întinde pe-o perioadă îndelungată de timp. Poate, dacă mi-ați mai citit blog-ul, știți că am obiceiul de a mai scrie despre revoltările mele în legatură cu lumea înconjurătoare. Nu am pretenția să mi le împărtășiți pentru că nu am pretenția ca multă lume să citească ce scriu aici. Simplu.
Am observat în ultima vreme o complacere în mediocru, o ridicare a banalului la rang de totem la care se prosternează autointitulații „consumatori de cultură” ca idioții (ce sunt), lucru ce nu face decât să mă consterneze și să mă indigneze. Incompetența omniprezentă a dus la jegul purulent și viermănos ce ne-nconjoară și la maldărele de rahat ce umplu aerul cu mirosul pestilențial caracteristic ce nu pot decât să-ți repugne. Jeg interior, cât și exterior. Desigur, în perioada de inactivitate, n-am putut să nu remarc și prezența nelipsitelor camioane încărcate de clișee ce abia așteptau să fie golite de Paște și a reportajelor inepte de 1 mai. M-am indignat...Pentru ce? Neștiind cum să închei articolul vă las în final o melodie.


P.S.1 Am auzit că au zis nasoale de mine tot felu' de homunculi frustrați. Dacă ține cineva să arunce în mine cu căcatu' pe care-l molfăie cu o frenezie patologică atunci nu-i pot ura decât un sincer hai sictir!
P.S.2 Uite că am scris un articol cât eşti plecată la munte :)
marți, 4 februarie 2014 0 comentarii

Deștept din cap până-n picioare

Nu am putut să nu observ că de fiecare dată când scriu despre subiecte mai serioase, pe blog-ul meu obscur și neserios, cititorii încep să dispară. Fac aici o paranteză în care vreau să le mulțumesc celor care citesc ce scriu. Nu sunt o persoană foarte inteligentă și să văd că rezonează cineva cu ce creez aici e al dracu' de plăcut. Revenind. Sunt ok și postările elegiace, să nu mă înţelegeţi greşit, dar până într-un punct. Blog-ul începuse să o ia într-o direcție greșită, de la struguri și cola la străzi fără nume, și cred că ar fi momentul să se oprească aici. Postările tânguitoare, nu și blog-u' în sine. Simţeam nevoia să precizez asta înainte de a începe articolul propriu-zis.


Mă amuză teribil toţi filfizonii care-o ard hipsteri şi care, atunci când nu merg în Centrul Vechi şi citesc o carte, postează, într-un climax intelectual, pe Facebook (şi nu numai) fotografii din respectiva scriere, cu un titlu de genul „perfect day”. Acum, poate am eu un mod învechit de a gândi şi nu înţeleg, dar când citesc o carte care-mi place sunt mult prea captat de acţiune ca să mai fac altceva. Din pozele alea înţeleg doar că lectura îi plictiseşte. Şi mai amuzant este cum ei cred că sunt cumva anacronici în actualitate şi brusc se consideră eminenţe cenuşii ale neamului ce merită pupate-n hemoroizi. „Și eu citesc, și eu sunt inteligent!”. Îmi dau seama că prin articolul ăsta mă piş împotriva vântului și îmi asum toate gălețile de rahat ce vor fi curând aruncate spre mine. Dixi!

P.S.1 Cunosc şi persoane, pe care eu le consider inteligente, ce fac acelaşi lucru. Puţine. Nu ştiu de ce. Nu le-am întrebat. Pe de-o parte, că nu sunt curios şi pe de alta, că am uitat. Să nu se simtă vizate de articol.  
P.S.2 Şi-a lansat Lumpan un site super simpatic. Aici. Intraţi, citiţi, daţi like/share și ce mai faceți. Sau nu intrați. Habar n-am. Oricum voi alegeți. Eu pot doar să vă zic că are niște poze, la fel ca și articolele, reușite.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014 0 comentarii

O mie nouă sute optzeci şi patru

 „Cine minte în cel mai încins triunghi amoros din showbiz?” era titlul pe care l-am văzut zilele astea pe un post de televiziune (nu mai ştiu care) când butonam, mai plictisit ca niciodată, telecomanda de la televizor. Recunosc, prima oară când am citit, m-am gândit la Băsescu-Ponta-Antonescu. Am crezut că iar a ieşit Băsescu cu nişte declaraţii de un populism abject cum ne-a obişnuit de câţiva ani şi că cei doi lideri USL (cât o mai rezista?), destul de penibili ca prestanţă în ultima vreme (Băsescu nu trebuie să mai facă nimic, de vreun an useliştii se bat singuri), s-au contrazis din nou, parcă să vadă astfel cine dobândeşte hegemonia derizoriului. NU! Am aflat că era vorba despre divorţul Biancăi Drăguşanu. Neuronii mi-au rezistat 5 minute. Cu aproximare în plus. Simţeam cu fiecare clipă care trecea cum sinapsele începeau încet să mi se deteriorizeze Aceste câteva minute pierdute în zadar, într-un gest de masochism încă neînţeles, m-au făcut doar să mă mir şi, în acelaşi timp, să mă indignez de seriozitatea fermă cu care sunt tratate subiecte lipsite de orice importanţă. Dacă la fel de multă lume care e preocupată de subiectul complet inept, complet cretin, ar fi interesată şi de situaţia ţării în care trăieşte, poate atunci nu ar mai micţiona pe poporul român tot felul de personaje sinistre susţinute (chiar impuse) de marele Occident la care ne închinăm mai rău decât pseudocreştinii în autobuz când trec pe lângă o biserică. Indiferenţa o să ducă la „1984”. Mi-e scârbă!


P.S. Momentan 2+2=4. (Da, Becerescu! Ştiu că te-am dat pe spate cu asta.)
 
;