Un răspuns

 Am fost întrebat recent de către o prietenă la ce este bună literatura. Sincer, am foarte multe de spus și-mi este greu să-mi public gândul  fără a plictisi, deci fără ca cititorii, rătăciți pe blog-u' ăsta, să-și piardă interesul.  Așa că o să sintetizez puțin ideea.
 Literatura. Literatura te ajută să evadezi din lumea în care trăiești. Așa cum spunea și Stanislaw Jerzy Lec, poet polonez, „literatura este deseori acuzată de faptul că facilitează fuga prizonierilor de realitate”. Libertatea conferită de către aceasta este răspunsul principal al întrebării menționate puțin mai sus. Îți oferă libertate în gânduri și în emoții așa cum nimic altceva nu poate. Literatura nu poate fi decât o pasiune, iar cea mai rea faptă care se petrece în școală este aceea că ești obligat să citești. Un om nu trebuie să fie obligat să citească pentru că, astfel, el nu va descoperi niciodată adevărata pasiune, adevărata plăcere de a adormi gândindu-se la ce o să facă Holden Caulfield după ce o să fie exmatriculat de la Pency sau ce s-a întâmplat cu Nechifor Lipan. În literatură, te poți identifica cu anumite personaje și asta te ajută pe de-o parte că îți oferă posibilitatea de a te cunoaște mai bine pe tine însuți și pe de altă parte îți acordă un ajutor neceasr pentru a trece peste o anumită situație, dificilă sau nu, din viață.

P.S. Holden Caulfield este personajul principal al cărţii "De veghe în lanul de secară" scrisă de J.D.Salinger care, se intamplă să fie, cartea mea favorită.

Un strugure într-un pahar de cola

Citeam zilele trecute blog-ul fostei mele prietene. Mă simt vinovat. Mă simt vinovat pentru tot. Ce-am făcut? Nimic. Tocmai d-asta sunt blamabil. Nu am făcut nimic, am lăsat totul să se distrugă de la sine. Totuşi, sunt sigur că aşa o să iţi fie mai bine. Ce scriu acum nu vreau să sune clişeistic sau a vreun căcat scos din filmele pentru adolescenţi retardaţi, vreau doar să sune „pe bune”; vreau ca cineva, dacă citeşte asta, sa spună: „Da, bă, îl cred!” sau „Are dreptate ăsta care scrie.”. Începusem să zic că o să iţi fie mai bine. Da! Chiar aşa va fi. Eu niciodată nu m-am priceput în a fi „un prieten bun, atent” şi restul stereotipurilor. D-asta când zic că o să îţi fie mai bine fără mine, vorbesc serios. Doar uită-mă! Poate nu o să-ţi fie uşor, dar încearcă, pentru că la un moment dat o să te îndragosteşti din nou, o să găseşti pe altcineva şi, în final, nu o să mai fiu nimic, nici măcar un gând. Iar tu vei fi fericită...

 Eu? Eu plutesc lin, ca un strugure într-un pahar de cola, așteptând să mă înec și să fiu ascuns de ochii străini ai unui trecător de către acidul ce-mi dizolvă încet tristețea.
 Sâmbătă, 2 februarie 2013.