Odi ergo sum

Da, într-adevăr, a trecut ceva timp de la ultima mea postare. Știu foarte bine asta. Am decis într-o primă instanță benevol, apoi, mânat de o continuă lipsă de inspirație, să iau o pauză din a mai scrie, într-o încercare necesară de a-mi face o oarecare ordine-n gânduri. Degeaba. Nu numai că s-a dovedit a fi o tentativă inutilă întrucât nu și-a atins deloc țelul declarat, ci și una, gândind retrospectiv, ce nu m-a făcut decât să mă adâncesc și mai rău în neliniștile sufletești, poate specifice vârstei, de care n-am să vă vorbesc, încercând să vă scutesc de-o smiorcăială plictisitoare ce s-ar întinde pe-o perioadă îndelungată de timp. Poate, dacă mi-ați mai citit blog-ul, știți că am obiceiul de a mai scrie despre revoltările mele în legatură cu lumea înconjurătoare. Nu am pretenția să mi le împărtășiți pentru că nu am pretenția ca multă lume să citească ce scriu aici. Simplu.
Am observat în ultima vreme o complacere în mediocru, o ridicare a banalului la rang de totem la care se prosternează autointitulații „consumatori de cultură” ca idioții (ce sunt), lucru ce nu face decât să mă consterneze și să mă indigneze. Incompetența omniprezentă a dus la jegul purulent și viermănos ce ne-nconjoară și la maldărele de rahat ce umplu aerul cu mirosul pestilențial caracteristic ce nu pot decât să-ți repugne. Jeg interior, cât și exterior. Desigur, în perioada de inactivitate, n-am putut să nu remarc și prezența nelipsitelor camioane încărcate de clișee ce abia așteptau să fie golite de Paște și a reportajelor inepte de 1 mai. M-am indignat...Pentru ce? Neștiind cum să închei articolul vă las în final o melodie.

P.S.1 Am auzit că au zis nasoale de mine tot felu' de homunculi frustrați. Dacă ține cineva să arunce în mine cu căcatu' pe care-l molfăie cu o frenezie patologică atunci nu-i pot ura decât un sincer hai sictir!
P.S.2 Uite că am scris un articol cât eşti plecată la munte :)